Aeromodelele au dominat cerul de deasupra Aradului

Aeromodeliştii de la Palatul Copiilor Deva — Filiala Brad — au câştigat 9 medalii din 12 posibile la “Cupa Crisius” o competiţie internaţională care s-a desfăşurat de curând în localitatea arădeană Chişineu-Criş în judeţul Arad.

De altfel, concursul de la Chişineu-Criş, la care au participat echipe de elevi din toată ţara dar şi de peste hotare din Ungaria, Serbia, Franţa şi Spania a fost dominată de aeromodeliştii din judeţul Hunedoara care a fost reprezentat de Palatul Copiilor Deva — Filiala Brad şi Clubul Copiilor Hunedoara, care au concurat în probele de planor A1, planor A2, motoplanor R/CE şi motoplanor R/CT.

În ierarhia generală pe echipe, a triumfat, în mod detaşat, Palatul Copiilor Deva – Filiala Brad, locurile 2 şi 3 fiind ocupate, la diferenţă de un punct între ele, de CC Hunedoara (II) şi PC Arad (III). La individual, în proba de planor A1, întreg podiumul a fost acaparat de aeromodelişti de la PC Deva-Brad. Lider a fost concurentul Andrei Aprodu, la egalitate de puncte cu Laurenţiu Matei, iar pe locul 3 a urcat Paul Manaţe.

Şi la planor A2, podiumul de premiere a fost ocupat de reprezentanţii PC Deva-Brad, doar ordinea a fost diferită: locul 1 – Nicolae Onea, locul 2 – Răzvan Borza, iar locul 3 Paul Manaţe. În proba de motoplanor R/CT, lider a fost Nicolae Onea, iar pe locul 2 s-a situat Andrei Aprodu, ambii de la PC Deva – Brad. În fine, la motoplanor R/CE, pe locul I s-a situat Cristain Budiul, de la CC Hunedoara, iar pe locul III a urcat Nicolae Onea, de la Brad.

Sportivii de la Palatul Copiilor (PC) Deva-Filiala Brad sunt pregătiţi de Adrian Maxim.

Sursa: Ziarul Hunedoreanului (http://zhd.ro)

Galerie foto