Prof. ADRIANA ELENA TRIF VINŢAN

 

Muzica are puteri miraculoase asupra oamenilor. Ea este considerată unul din darurile divine, ocupă un loc important în viaţa omului, ba mai mult, aşa după cum s-a demonstrat în ultimii ani, vibraţiile muzicale influenţează şi viaţa plantelor şi a animalelor. Ştim cu toţii că muzica preferată ne produce o stare emoţională pozitivă, ne calmează, în timp ce zgomotele ne produc o stare de disconfort, ne obosesc.

Cercul de ,,Muzică vocal-instrumentală”   se  adresează elevilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani. Activitatea principală şi cea mai solicitată de către elevi este cântul popular (canto) dar cercul nostru oferă servicii educaţionale diverse cum ar fi: muzică instrumentală (vioară-blokflute ) ansamblu folcloric (grup vocal , grup instrumental )şi muzică uşoară .

Pe lângă competenţele specifice cercului care vizează în linii mari dezvoltarea capacităţilor de interpretare vocală, instrumentală şi cultivarea valorilor tradiţionale, elevul care participă la activităţile noastre dezvoltă şi competenţe interpersonale prin socializare constructivă la nivelul cercului sau la nivelul reprezentaţiilor cu public, competenţe antreprenoriale prin colaborarea la organizarea evenimentelor artistice şi nu în ultimul rând educarea stimei de sine prin participarea activă la diverse activităţi artistice (spectacole, concursuri, emisiuni ).

Grupele sunt 9 la număr şi sunt formate în funcţie de structura cercului:

-4 copii pentru grupele instrumentale(vioară/blokflote)

-10 – 15 copii pentru grupele de canto/ grup     vocal/instrumental.

Din aceştia se selectează copiii cei mai talentaţi cu care se lucrează individual, pregătind piese din repertoriul naţional, internaţional, dar şi compoziţii. Cu aceşti solişti ne pregătim pentru participarea la concursuri judeţene, naţionale şi internaţionale, precum şi la spectacole, emisiuni TV.